“Fugi”, îţi zic, căci a mea minte
Prevesteşte numai rău;
“Nu te du”, şopteste-n taină
Sufletul şi dorul meu.
Tu cunoşti câtă iubire
Pentru tine eu păstrez,
Şi-apoi cu cuvinte rele
Cum mereu te depărtez;
Şi nu ştii cui a te-ncrede
Vorbelor ce ţi-am rostit,
Sau iubirii făr’ de margini
Ce tu-n ochii-mi ai cetit.
Vai! Şi eu nedumerită
Mă muncesc cu mult mai mult
Căci nu ştiu ce-a fi mai bine :
Mintea, inima s-ascult?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu