Bărbaţii critică de regulă femeile pentru că pierd prea mult timp în faţa oglinzii. Până se retuşează, fardează, rimelează, pudrează, încondeiază, rujează, pensează, piaptănă, corectează, camuflează... ei se îmbracă de zece ori, se bărbierierec de douăzeci şi au timp să vada şi-un film, ceva.
Nu spun nu însă, ca se simt mândri nevoie mare când femeia de lângă ei arată beton, belea, trăznet sau mai ştiu eu ce calamitate (pozitivă) a naturii. Le place ideea să fie invidiaţi de către ceilalţi masculi (evident că şi reciproca e valabilă, întotdeauna se uită şi la vecina, că arată bine). Sunt încântaţi de finalul procresului de creaţie al masterpieceului atârnat de braţul lor, chiar dacă a durat peste două ore pictarea Giocondei.
Este un secret pe care nu foarte multe femei îl deţin, acela de a se folosi de trăsăturile naturale în detrimentul „ajutătoarelor“ cosmetice, astfel încât ansamblul rezultat să aibă efect maxim, fără să fie strident, ţipător sau de prost gust. De multe ori, excesul de farduri creează o impresie de ieftin, vulgar sau uşuratic, şi asta chiar dacă femeia în cauză este o persoană respectabilă şi „la casa ei“.
Mie personal, îmi place machiajul discret, care luminează faţa, care conturează insinuant trăsăturile, care duce în ispită şi la respect totodată, un amestec de rai şi iad, un purgatoriu al simţurilor.
Dar şi mai mult îmi place femeia care se trezeşte , ciufulită şi plină de farmec...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu