fuga

Oamenii mereu m-au privit ciudat.

Poate pentru că mereu am fost... altfel... sau mai bine zis, contra curentului cum zic eu.

Am avut un singur moment în viață... care a durat prea mult... și în care am mers pe aceeași cărare pe care poate a mers o turmă sălbatică înaintea mea. Am mers prin aceleași locuri prin care a mers cireada din jurul meu... și am greșit.

Oameni care încercau, vreau să cred că erau câțiva care încercau, să dirijeze ceea ce se întâmpla atunci cu mine și nu numai au fost... prea puțini...

...prea puțini pentru a-mi arăta lucruri.... acele lucruri care trebuie oamenii să le arate altora... pentru a nu greși...

...prea puțini pentru a-mi arăta că la un moment dat am ajuns să fug în cercuri a naiba de perfecte de acel curent, de aceea cireadă... tocmai pe urmele acelei cirezi...

...prea puțini pentru a-mi explica că a fost un moment în care eu... am deviat puțin de la linia aia... bună și dreaptă... opusă acelor cercuri de care fugeam...

...sau... poate nu mi-au vorbit suficient de tare ca vorbele lor să mă... lovească și să mă oprească cumva din fuga mea prostească în cercuri.

...sau poate eu nu am știut să le spun că mie de mic copil nu îmi place ca oamenii să vorbească tare... căci vorbele spuse tare, țipetele... mereu le simt ca niște pietre.

Poate deaia de când am crescut așa ca fizic uneori am tendința excesivă să vorbesc în șoapte... chiar dacă uneori sunt șoapte în patru colțuri... cu multiplu înțeles... și totuși poate fără de sens... pentru cei care nu au știut cum să le asculte...

E obositor să fug... mai ales atunci când simt și oarecum realizez că fug în cercuri... cercuri perfecte... obositor de perfecte... și pe care nu știu cum să le sparg sau rup uneori...

E ciudat că tu... tu îți dai seama de mine mereu. E ciudat de bine... Dar pe mine, mă sperie să mi se zică de... acel eu... căci e ceva nou.

Nimeni nu mi-a zis până la tine. Nimeni nu a încercat să mă oprească până la tine.

Nimeni nu a vrut și toți s-au mulțumit... s-au mulțumit să vadă și să privească și să judece fără drept de apel și fără cea mai mică intenție de a îndrepta ceva... cum eu.... , fără să îmi doresc și luptând eu cu eu,... mă distrug.

Acel eu... mă sperie... pentru că îmi aduce aminte de... de cineva apropiat mie, de când eram mic... de lucruri care eu mereu le-am evitat și am ferit pe toți cei din jur de ele... Acel eu... nu îmi face bine... și nu știu cum să îți spun...

Cred că acel eu... e demonul meu... și mă doare.... mă doare...