prietenie

Viața este un dulce rai, iar cheia de la poartă este frumusețea sufletului...o viață plină de iubire , va avea si spini, dar o viață fără iubire nu va avea niciodată trandafiri...!

duminică, 23 octombrie 2011

pacea cu timpul.....

In aceasta perioada foarte agitata, in care alergam in stanga si dreapta si parca timpul nu ne mai ajunge, mi-am reamintit ca timpul este doar o energie a Universului, si astfel am hotarat sa fiu in armonie cu ea. Cand este armonie in tine, este armonie si in exteriorul tau, este armonie in tot....

"Pendula arată clipa, dar cine arată eternitatea?
O întrebare ce-ţi vine în minte în momentul în care simţi că timpul se dilată, lăsându-te să intri parcă în anticamera eternităţii, să uiţi câte ceasuri au fost umplute cu suferinţă, să uiţi că există cifre ce îţi indică ameninţător viitoarea-ţi trecere în nefiinţă, să te simţi ca un izvor singuratic ce în sfârşit şi-a găsit oceanul nesfârşit, prin vise închipuit.
După ce ai simţit că timpul parcă stă în loc un singur gând îţi mai vine în minte: nu sunt un mănunchi de ani sunt mai degrabă o filă de eternitate pe care timpul şi-a lăsat o amprentă diafană.
Aripile clipelor păstrează în abisuri esenţele eternităţii.
În cursa timpului se agaţă sufletele noastre, haotic, ca o păpădie în vântul tomnatic, de ar fi să numărăm clipele, să deşirăm talismanul cu amintiri, am fi străini de noi înşine.
Timpul este ca o fundă. O buclă reprezintă trecutul, iar cealaltă viitorul. În mijlocul fiecărei bucle există câte o gaură ce arată necunoaşterea acelui timp. Cele două bucle sunt legate strâns de nodul prezentului. Acolo sălăşluim fiecare dintre noi. Aceia dintre noi care au puterea să dezlege acest puternic nod, unind trecutul, prezentul, viitorul... poate vor descoperi eternitatea?!
Decupând secunda din spinarea îmbătrânită a timpului, evadăm în tărâmul viselor nemuritoare. În revelaţie timpul nu există, există doar mirarea unui suflet ce admiră blajin eternitatea regăsită. Poate doar cei care iubesc poezia, arta, sublimul, divinul pot accede la Inaccesibil.
Crezi că te doare clipa nemiloasă a timpului dar de fapt te doare eternitatea ce zace dincolo de ea.
Viaţa este o clipă între două eternităţi."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu