linistea

Odată, a avut loc un concurs de picturi care simbolizează liniștea. În finală, ajunseră două tablouri, dintre care juriul trebuia să desemneze învingătorul. Pe primul tablou era ilustrat un lac. În apa sa curată și liniștită se oglindeau munții care îl înconjurau dar și cerul albastru cu câțiva nori albi. Orice om care privea tabloul, se umplea de o senzație de pace și liniște… Pe al doilea tablou erau reprezentate niște stânci mari și abrupte. Din vârful lor până jos, curgea, năprasnic, o cascadă. În plus, un fulger străpungea cerul cuprins de furtună. Ploaia torențială și vântul completau imaginea tabloului care nu părea deloc să reprezinte liniștea. Însă, la o privire mai atentă, apărea un detaliu: dintr-o crăpătură a stâncii, chiar lângă cascadă, creștea un tufiș mic, în care o pasăre își avea cuibul. Chiar dacă, în jur, era numai tulburare și zgomot, pasărea stătea liniștită pe ouă, așteptând să iasă puișorii… Juriul alese al doilea tablou ca învingător, deoarece liniștea nu e neapărat un loc lipsit de stres și zgomot. Liniștea adevărată e atunci când în suflet se păstrează pacea, indiferent de ce se întâmplă în exterior.