oameni....care oameni?!.........

îmi spăl timpul de îndoieli, de pârjolul cuvintelor omeneşti, de pacostea de a fi vecin cu viaţa, chiriaş netrebnic ce sunt... spăl nisipul de pe secunde ca să nu fie atât de grele, atât de pustii, atât de amare, atât de pline de uman... şi, la un pas de nemurire, mă întorc şi-i zâmbesc eternităţii cuvintelor mele care aleargă să mă ajungă.... şi, la un pas de amăgire, îmi întind inima spre senin, acolo unde, încă, nu a încolţit venin... adu-mi aminte, când să revin...